Selymes sună adunarea. Discurs articulat, înaintea meciuluii cu FC Botoșani

Selymes sună adunarea. Discurs articulat, înaintea meciuluii cu FC Botoșani
  • Publicat:
  • Actualizat:

Directorul sportiv al Iașiului, Tibor Selymes, l-a asigurat pe antrenorul Flavius Stoican de tot sprijinul său înaintea derby-ului Moldovei cu FC Botoșani. Acesta a declarat că vrea să vadă o altă atitudine în meciul de vineri cu FC Botoșani și le-a transmis jucătorilor că în astfel de dueluri nu au nevoie de o mobilizare suplimentară.  
„Am fost și eu fotbalist, iar când venea un meci derby nimeni nu trebuia să mobilizeze vreun jucător. Ne mobilizam singuri, știam ce avem de făcut. Eu cred că asta trebuie să facă fiecare în parte acum, înaintea meciului cu FC Botoșani, derby-ul Moldovei. Nu am intrat în vestiar să-i certăm că au luat șapte goluri, îi lăsăm în pace. Asta e treaba lui Flavius, a staff-ului. Eu sunt alături de ei. Dar vreau să văd că mor pe teren. Putem pierde, Doamne ferește, dar vreau să văd că murim pe teren, că dom totul. De greșit toată lumea greșește, dar nu accept să nu alerg, nu accept să nu bag capul în contră, nu accept să nu câștig duelurile. Flavius trebuie să găsească o soluție pentru ca jucătorii să aibă o altă atitudine. Sper să reușească să-i mobilizeze mai bine, iar jucătorii să aibă atitudinea de anul trecut sau din primele meciuri. Le-am creat toate condițiile, au banii la zi, merg în deplasări cu câte zile vor ei mai devreme, vreau să văd o schimbare de atitudine”, a declarat Tibor Selymes în emisiunea „Divizia Locală”, la Digi 24 Iași.

„Îl susțin pe Flavius. Dacă voiam să fiu antrenor, veneam de la început, nu îi mai măream salariul”

Fostul internațional a subliniat că nu vânează postul de antrenor: „Cu Flavius am o relație OK. I-am dat credit atunci când am venit și i-am mărit salariul, pentru că a făcut o performanță, a dus echipa în play-off. Păi noi i-am dublat salariul, i-am pus și o clauză foarte mare dacă îl dau afară și se spune că vreau să-i iau locul… Îi dăm credit. Eu nu vreau să fiu antrenor, am venit aici pentru altceva. Dacă eram decis să vin antrenor, o făceam din prima zi. Mulțumesc, la revedere și vin eu antrenor. Eu personal sper ca Flavius să stea cinci ani aici, să plece de aici la mai bine și să avem o colaborare mai bună decât acum. Asta e dorința mea”.

Oficialul ieșean este convins că jucătorii noi vor confirma, dar a precizat că aceștia au nevoie de timp pentru a se impune. „Flores este unul dintre cei mai buni jucători, deja a dat câteva pase bune. Un jucător din America de Sud are nevoie de timp pentru a se adapta. Nu poți să-l bagi azi și mâine să joace. Mimoun are și el nevoie de timp pentru a-și cunoaște colegii, pentru a avea relații de joc. Se vede că știe jocul. Nici Platini nu a jucat nimic în primele șapte etape din sezonul trecut. Abia după aceea a început să joace. Trebuie să avem răbdare și cu ei”, a spus Selymes, care a găsit explicația pentru cele două eșecuri severe din acest sezon, 0-4 cu FCSB și 0-3 cu Sepsi: „Am avut un start bun de campionat, jucătorii au avut o atitudine bună la Craiova, au stat foarte bine în teren. Cu Astra am făcut o primă repriză slabă, chiar foarte slabă, dar în a doua parte am pus probleme, am jucat chiar mai bine decât Astra, iar dacă eram mai atenți puteam câștiga acel meci. Apoi au venit două înfrângeri. E prea mult, șapte goluri în două meciuri. Ne-am așteptat la mai mult. Credeam că a fost o greșeală cu FCSB, dar am văzut că mergem din rău în mai rău. A lipsit foarte mult atitudinea, angajamentul, nu am câștigat dueluri. Ca să câștigi un meci, trebuie să mergi să câștigi dueluri, altfel nu poți face rezultate. În plus, fizic deocamdată nu suntem unde trebuie”.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam viteză, aveam 115-120 km/h maxim”
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam…
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Un băiat de 16 ani, autorul oribilei crime din Crângaşi. El şi un amic au atacat un bărbat pe stradă şi l-au bătut până l-au omorât:
Un băiat de 16 ani, autorul oribilei crime din Crângaşi. El şi un amic au atacat un bărbat pe stradă…
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Valentina Pelinel l-a dat de gol pe Cristi Borcea: Are probleme! Calvarul prin care trece omul de afaceri
Valentina Pelinel l-a dat de gol pe Cristi Borcea: Are probleme! Calvarul prin care trece omul de afaceri
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
OBLIGATORIU în fiecare localitate din România. S-a luat decizia ieri, 14 mai 2024. Trebuie să se aplice
OBLIGATORIU în fiecare localitate din România. S-a luat decizia ieri, 14 mai 2024. Trebuie să se aplice
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Virusurile care au dus la dispariția oamenilor de Neanderthal. Cercetătorii au găsit boli cu transmitere sexuală în oase din Siberia
Virusurile care au dus la dispariția oamenilor de Neanderthal. Cercetătorii au găsit boli cu transmitere sexuală în oase din Siberia
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Este legal să parchezi pe contrasens?
Este legal să parchezi pe contrasens?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×